Ford Fiesta VII 2017-2023 – Păreri, Probleme și Motoare Fiabile

Ultima actualizare la data de 27 mai 2025

Ford Fiesta VII/MK7 este produsă între 2017 și 2023. Este o alegere bună în segmentul mașinilor de clasă mică fiind apreciată pentru manevrabilitatea sa și designul modern.

Ford Fiesta MK7 uneori denumită și MK8 în unele piețe deși Ford o consideră a șaptea generație majoră a continuat tradiția predecesorilor săi. Oferă o experiență de condus distractivă, un interior mai rafinat și tehnologii moderne. A fost disponibilă în diverse variante de echipare precum Trend, Titanium sau sportive precum ST-Line și ST. Există și o variantă cu aspect de crossover pe nume Active.

 


Calități Ford Fiesta VII 2017-2023

Manevrabilitate excelentă cu direcție precisă și suspensie bine reglată.

Design modern prin interior ergonomic și dotări bune în special varianta ST-Line și Titanium.

Calitate decentă a materialelor pentru clasa sa.

Eficiență combustibil în special motoarele EcoBoost și TDCi.

Fiabilitate general bună dar cu unele probleme specifice motorizărilor diesel în general.


Motoare bune și fiabile Ford Fiesta VII 2017-2023

1.0 EcoBoost pe benzină. Acest motor turbo cu trei cilindri a câștigat numeroase premii și este cel mai popular pe Fiesta. Este disponibil în diverse variante de putere de la 85 CP la 155 CP. Este inclusiv pe versiuni mild-hybrid mHEV.

1.5 TDCi pe motorină. Un motor cu patru cilindri oferit în variante de 85 CP și 120 CP. Este un motor robust și economic.

1.1 Ti-VCT pe benzină. Este unn motor entry-level cu trei cilindri, aspirat natural, oferit cu 70 CP sau 85 cp. Este un motor mai simplu constructiv fără turbină, tinde să fie fiabil și cu costuri de întreținere mai mici pe termen lung. Este însă mai puțin performant decât EcoBoost.


Motoare mai puțin recomandate Ford Fiesta VII 2017-2023


Probleme Ford Fiesta VII 2017-2023

Cureaua de distribuție umedă la 1.0 EcoBoost se degradează prematur.

Sistemul de infotainement Sync se poate bloca, ecran negru, funcționare grea, probleme de conectare Bluetooth sau probleme de conectare cu CarPlay și Android auto.

Senzorii de parcare sau cameră marșarier care emit alerte false, nu funcționează, cameră care nu afișează imaginea.

Infiltrații de apă în portbagaj sau habitaclu.

Transmisia automată PowerShift cu dublu ambreiaj. Este cunoscută pentru probleme precum schimbări bruște, vibrații și uzură prematură. Au existat numeroase acțiuni legale și rechemări în service din cauza acestor probleme.

Rugina apare frecvent în zonele aripilor spate și la îmbinările caroseriei.

Tensionarea automată a curelei de distribuție. La motoarele 1.0 EcoBoost tensionarea curelei poate deveni defectuoasă, ceea ce duce la scăderea presiunii uleiului și lubriere insuficientă.

Scurgeri de ulei la motor și cutie de viteze. În special la modelele din 2017-2019.

Probleme cu pornirea motorului. S-au raportat dificultăți la pornirea motorului mai ales la rece, pe motorizările 1.4 TDCI și 1.0 EcoBoost.

Oglinzile exterioare pot să se plieze spontan sau să refuze să se deplieze, o problemă raportată în special la modelele din primii ani ai generației MK7.


Probleme Motor 1.0 Ecoboost Ford Fiesta VII 2017-2023

Cureua de distribuție rulează în uleiul motorului și, deși concepută să dureze, poate duce la probleme costisitoare dacă se degradează prematur și contaminează sistemul de ungere.

Unele dintre primele versiuni ale motorului 1.0 EcoBoost au avut probleme cu un furtun al sistemului de răcire care se putea fisura.

Acumulare de carbon pe supapele de admisie.

Probleme Motor 1.5 TDCI Ford Fiesta VII 2017-2023

Probleme cu sistemul DPF și ADblue.


Păreri proprietari Ford Fiesta VII 2017-2023

1.1 Ti-VCT 2018. Am cumpărat mașina la 2,5 ani de la ieșirea din fabrică. Am schimbat rulmentul cutiei de viteze în garanție, dar în rest nu am avut probleme. Nu sunt obișnuit cu motoarele pe 3 cilindri, așa că la ralanti mi se pare puțin vibranță, dar la viteză merge bine și este foarte economică. Deși acest motor nu are turbină, are cuplu bun la turații mici datorită sistemului VCT, așa că se conduce plăcut și în trafic lent.

1.1 Ti-VCT 2019. Este cu adevărat o mașină minunată de deținut. Deși motorul 1.1 Ti-VCT se descurcă bine în oraș, pe autostradă poate avea uneori nevoie de puțin mai mult efort. Cu toate acestea, în majoritatea situațiilor, acest 1.1 se comportă foarte bine și pe drumuri lungi. O funcție foarte utilă sunt luminile de bun venit care se aprind când deschizi portiera șoferului sau deblochezi mașina. De multe ori, când sunt într-un parcare întunecată, scot cheile, o deblochez și o văd imediat – luminile halogen sunt destul de puternice.

1.0 Ecoboost 2020 Hybrid. O mașină mică fantastică, dar cu un habitacul surprinzător de spațios. Am varianta mild hybrid 155 CP, așa că este extrem de agile. Am ales-o în culoarea Desert Island Blue, un albastru absolut superb. Calitatea construcției este foarte bună, iar sistemul audio B&O cu 10 difuzoare și sunet surround este excepțional. Recomand cu siguranță această Fiesta!

sursă păreri: parkers.co.uk/ford/fiesta/hatchback-2017/owner-reviews/


Păreri pozitive proprietari Ford Fiesta VII 2017-2023

Foarte distractiv de condus.

Consum mic în special 1.0 EcoBoost și 1.5 TDCi.

Spațiu decent în față, portbagaj acceptabil.

Păreri negative proprietari Ford Fiesta VII 2017-2023

Materiale de calitate medie în interior.

Probleme cu infotainment-ul Sync 3, apar blocaje.

Suspensie mai rigidă în special ST-Line.

Probleme cu cureaua umedă la 1.0 EcoBoost este o preocupare frecventă pe forumuri.

Problemele cu rugina și scurgerile de apă sunt frecvent menționate.


Consum Ford Fiesta VII 2017-2023

1.1 Ti-VCT 70 CP: 5.0 – 5.9 l/100km
1.1 Ti-VCT 85 CP: 5.0 – 5.9 l/100km
1.0 EcoBoost 85 CP: 4.8 – 5.6 l/100km
1.0 EcoBoost 100 CP: 4.9 – 5.8 l/100km
1.0 EcoBoost 125 CP: 5.0 – 6.0 l/100km
1.0 EcoBoost mHEV 125 CP: 4.5 – 5.5 l/100km
1.0 EcoBoost 140 CP: 5.1 – 6.1 l/100km
1.0 EcoBoost mHEV 155 CP: 4.6 – 5.6 l/100km
1.5 EcoBoost 200 CP Fiesta ST: 6.0 – 7.0 l/100km
1.5 TDCi 85 CP: 4.0 – 4.8 l/100km
1.5 TDCi 120 CP: 4.2 – 5.0 l/100km


Alternative Ford Fiesta VII 2017-2023

Volkswagen Polo oferă un interior mai spațios și o calitate percepută a materialelor superioară. Este confortabil și rafinat.

Renault Clio are design atrăgător, interior modern cu tehnologie bună, confortabil și cu o gamă variată de motorizări.

Peugeot 208 are design exterior și interior frumos, oferă o versiune electrică.

Opel Corsa împarte platforma cu Peugeot 208, oferind multe dintre aceleași calități.

SEAT Ibiza este o altă opțiune din grupul VW, cu un design mai sportiv și o manevrabilitate bună.

Hyundai i20 oferă un pachet bun de dotări, garanție extinsă și un design modern.

Toyota Yaris este cunoscutăpentru fiabilitate, disponibilă cu un sistem hibrid foarte eficient.

Skoda Fabia este practică și oferă spațiu interior generos pentru clasă.


Galerie Foto

Prezentare Video

Se merită Ford Fiesta VII 2017-2023?

Ford Fiesta MK7 este o mașină cu multe calități în special dinamica și designul. Motoarele 1.0 EcoBoost sunt performante și economice, dar necesită o atenție sporită la întreținere. Este o alegere bună pentru cei care caută o mașină mică și consum redus.

One comment

  1. Am ales această mașină pentru naveta mea către muncă. Locuiesc în oraș și totuși am ales motorizarea diesel. Are consum mixt de 5% ceea ce este super. Este ușor de condus, confortabilă și uneori când ies la drum lung chiar prinde ușor viteză. Nu am avut probleme până acum și în afară de schimburile tipice nu am investit bani în ea.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *