Păreri Renault Megane

Ultima actualizare la data de 17 aprilie 2026

Info și istoric:

Renault Megane este un automobil din clasa compactă produs din anul 1995 de către producătorul francez Renault. Renault Megane este fabricat sub diferite forme de caroserie precum: sedan, hatchback, coupe, decapotabilă și combi. Renault Megane este înlocuitorul lui Renault 1. Renault Megane a beneficiat de-a lungul timpului de o gamă variată de motorizări, majoritatea de capacitate cilindrică medie. Ultima generație beneficiază de motoare pe benzină de la 1.0 litri și până la 1.8 litri în varianta RS iar ca diesel regăsim motoare de 1.5 litri, 1.6 litri și 1.7 litri. Versiunile sportive poartă numele DE GT, RS și RS Trophy Version. Renault Megane este un autoturism bine vândut pe continentul european și se remarcă prin preț de achiziție redus și dotări optime sau tehnologie raportat la preț și concurență. Renault Megane se află în prezent la patra generație. În anul 2003, Renault Megane a fost denumita mașina anului și a primit 5 stele la testele de siguranță Euroncap.


Comparație între generații auto

Generație
Motoare bune
Probleme frecvente
Costuri întreținere
Fiabilitate (1-10)
Verdict
Megane II (2002–2009)
1.5 dCi (după 2005), 1.6 16V
Probleme electrice (card, geamuri), turbină, injectoare
 Scăzute
6.5/10
Ieftină, dar problematică electric
Megane III (2008–2016)
1.5 dCi, 2.0 dCi, 1.6 MPI
DPF, EGR, probleme admisie, scurgeri, ambreiaj
 Scăzute-medii
8/10
Foarte fiabilă dacă e întreținută
Megane IV (2016–prezent)
1.5 dCi, 1.3 TCe, 1.6 SCe
Lanț distribuție TCe, electronice, AdBlue
 Medii
8/10
Modernă și bună, dar atenție la TCe

Prima generație de Renault Megane cu numele de cod X64 s-a fabricat în perioada 1995-2002. Prima generație de Megane a fost un înlocuitor pentru modelul Renault 19. Modelul facelift al primei generații a fost lansat în anul 1999 și a primit o grilă nouă, sisteme de siguranță mai avnasate și un nou motor în 16 valve.

A doua generație de Renault Megane s-a fabricat în perioada 2002-2008. Aceasta generație a câștigat titlul de „Mașina anului în Europa” în anul 2003 reușind să învingă competitori precum Mazda 3 sau Citroen C4. Este de asemenea o generație sigură primind cinci stele din cinci la testele de siguranță Euroncap. Atât Megane cât și modelul Laguna ofereau o mulțime de dotări și inovații pentru acea perioadă. Modelul Facelift al acestei generații a fost lansat în anul 2006.

A treia generație de Renault Megane s-a fabricat în perioada 2008-2016. Nu se mai poate configura în versiunea sedan ci doar în versiunea hatchback sau coupe. Versiunea combi a fost lansată în anul 2009 ca Sport Tourer. Primul Facelift al acestei generații a fost lansat în anul 2012 iar cel de-al doi-lea Facelift a fost lansat în anul 2014.

A patra generație de Renault Megane cu numele de cod BFB s-a fabricat începând cu anul 2016 și până în prezent. Este disponibil spre configurare în versiune hatchback sau sedan/saloon. Este construit pe platforma CMF-CD pe care o regăsim și pe Renault Kadjar. Versiunea Facelift a fost lansată în anul 2020 și aduce modificări atât la exterior cât și la interior. O versiune Plug-in Hybrid fiind de asemenea disponibilă în anul 2020. În anul 2022 s-a lansat și versiunea electrică e-Tech pentru Megane. Autonomia lui Megane E-Tech ajungând până la 480 de kilometrii.


Probleme semnalate Renault Megane II 2002-2008

  • Probleme cu cartela de pornire.
  • Probleme electrice cu acționarea geamurilor. Cele din față mai ales.
  • Zgomote provenite din zona bordului.
  • Bobinele de aprindere ale motorului se ard la motorizările pe benzină.

Probleme semnalate Renault Megane III 2008-2016

  • Probleme cu cutia automată CVT și convertorul de cuplu.
  • Probleme cu turbina la motorizările diesel.
  • Probleme cu motorașele geamurilor electrice.
  • Infiltrații de apă în zona portbagajului.
  • Diverse probleme electrice.

Probleme semnalate Renault Megane IV 2016-2024

  • Convertorul catalitic nu funcționează corect. La modelele fabricate în anul 2019, fiind și o rechemare pentru această problemă.
  • Conducta de combustibil poate fi deteriorată, ceea ce ar putea duce la scurgeri de combustibil. Modelele fabricate în perioada 2018-2019.
  • Condensatorii pot crăpa sub presiunea mecanică a plăcii electronice și se pot supraîncălzi. Problemă la modelele fabricate în anul 2018.
  • În anumite cazuri de accelerare, software-ul cutiei de viteze automate nu cuplează complet ambreiajul. Poate apărea afișat și martorul de supraîncălzire a cutiei de viteze.
  • Probleme aistența la frânare.
  • Roțile pot fi strânse insuficient, șuruburile roților pot fi pierdute, creând riscul unui accident. Rechemare la modelele din 2022-2023.
  • Conducta de ventilație a vaporilor de combustibil poate fi defectă și poate deteriora alte conducte din apropiere. Rechemare la modelele fabricate în anul 2022.
  • Supapa solenoidală nu comută în poziția „presiune ridicată a uleiului” atunci când este necesar. Problemă la Megane RS 2018-2019.
  • Probleme cu condensatorii pentru ansamblul ventilator de răcire a motorului. Megane fabricat în 2018.

Consum Renault Megane II 2002-2008

  • 1.4 16V 82 CP – Consum 6.9 l
  • 1.4 16V 98 CP – Consum 6.9 l
  • 1.5 DCi 82 CP – Consum 4.5 l
  • 1.5 DCI 86 CP – Consum 4.5 l
  • 1.5 DCI 101 CP – consum 4.5 l
  • 1.5 DCI 106 CP – Consum 4.7 l
  • 1.6 16V 112 CP – Consum 6.9 l
  • 1.9 DCI 130 CP – Consum 5.4 l
  • 2.0 DCI 150 CP – Consum 5.4 l

Consum Renault Megane III 2008-2016

  • 1.4 TCE 130 CP – Consum 6.3 l
  • 1.5 DCI 90 CP – Consum 3.6 l
  • 1.5 DCI 110 CP – Consum 4.1 l
  • 1.6 16V 100 CP – Consum 6.7 l
  • 1.6 16V 110 CP – Consum 6.9 l
  • 1.9 DCI 131 CP – Consum 5.1 l
  • 2.0 16V 140 CP – Consum 7.6 l
  • 1.2 TCE 115 CP – Consum 5.3 l
  • 1.2 TCE 132 CP – Consum 5.6 l

Consum Renault Megane IV 2016-2024

  • 1.2 TCE 100 CP – Consum 5.4 l
  • 1.2 TCE 130 CP – Consum 5.3 l
  • 1.3 TCE 115 CP – Consum 5.4 l
  • 1.3 TCE 140 CP – Consum 5.5 l
  • 1.3 TCE 160 CP – Consum 5.5 l
  • 1.5 DCI 90 CP – Consum 3.7 l
  • 1.5 DCI 110 CP – Consum 3.7 l
  • 1.6 DCI 130 CP – Consum 4.0 l
  • 1.7 DCI 150 CP – Consum 4.7 l

Motoare populare/recomandate Renault Megane II 2002-2008

  • 1.6 113 CP
  • 1.6 112 CP
  • 1.6 105 CP
  • 1.9 DCI 130 CP

Motoare populare/recomandate Renault Megane III 2008-2016

  • 1.5 DCI 110 CP
  • 1.5 DCI 90 CP
  • 1.6 110 CP

Motoare populare/recomandate Renault Megane IV 2016-2024

  • 1.2 TCE 132 CP
  • 1.3 TCE 140 CP
  • 1.5 DCI 110 CP
  • Plug-in Hybrid 160 CP

Motoare populare în Europa și România ale Renault Megane și problemele lor.


Producător
Renault
Dată începere producție:
1995
Țări asamblare(toate generațiile):
Turcia, Columbia, Argentina, Franța, Spania, Indonezia, Rusia, Belgia, Iran, Brazilia.
Clasă:
Compactă
Modele:
Megane I 1995-2002, Megane II 2002-2009, Megane III 2008-2016, Megane IV 20016-

PRO:

  • Design atractiv.
  • Preț redus de achiziție.
  • Costuri de întreținere medii.
  • Consum redus de combustibil.

Contra:

  • Anumite probleme cu direcția și cutia de viteze.
  • Calitatea materialelor interioare.

Prezentare Video Renault Megane III

Prezentare Video Renault Megane IV

2 comments

  1. O mașină pe care ți-o poți permite de nouă. Noua generație de Renault Megane este chiar frumoasă și concurează cu brio cu cele nemțești. Motoare decente și tehnologie la preț redus.

  2. Sunt la al doi-lea model de Megane, primul a fost din 2007 si mi-a placut maxim. Acum am modelul din 2019 si este mai super, arata bestial aceasta masina. Un model ieftin, frumos care se conduce placut. Recomand.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *